Cum a fost la Road Grand Pink: ciclism feminin in actiune

Duminica, 26 aprilie, a avut loc o premiera in lumea bicicletei: Road Grand Pink, primul concurs de ciclism feminin din Romania. Peste 400 de participante au luat startul in cadrul acestui eveniment pe care l-am sustinut cu mandrie.

Ne-am bucurat sa luam pulsul inca dinaintea concursului, in cele doua zile in care s-au impartit kit-urile in showroom-ul Biciclop. Le-am vazut pe doamne si domnisoare deosebit de incantate de initiativa si nerabdatoare sa pedalaze. Atat de nerabdatoare incat mare parte dintre acestea au ales bicicleta ca mijloc de transport catre startul din Otopeni. Ne-a facut placere sa avem in magazin o parte din echipa de organizare si a fost o incantare sa oferim sfaturi si recomandari pentru a le sprijini pe participante.

Ridicare kit-uri Road Grand Pink

Duminica dimineata ne-am pregatit cu spor pentru a oferi asistenta tehnica si verificarea bicicletelor chiar inainte ca fetele sa-si masoare fortele pe traseu. Mecanicii nostri priceputi au facut reglajele, au verificat presiunea rotilor, s-au asigurat ca franele sunt functionale si au raspuns intrebarilor participantelor, dupa care au fost gata sa sustina concurentele.

service Biciclop

Road Grand Pink a adus ca inovatie nu numai insusirea de a fi un concurs dedicat in exclusivitate femeilor, ci si faptul ca s-a concurat cu orice tip de bicicleta: cursiera, mountain-bike, city bike sau pliabila. In acelasi timp organizatoarele si-au dorit sa incurajeze ciclismul inca din de la varste fragede, lucru pe care l-au facut prin introducerea categoriilor pentru junioare.

Pluton Road Grand Pink

Vremea a tinut cu noi, concurentele si sustinatorii, iar atmosfera din public si de pe traseu a fost pe masura. Toti participantii s-au aratat deosebit de multumiti de organizare, iar noi am incurajat si sustinut din public toate concurentele.

Sustinere Road Grand Pink

Am avut parte de o surpriza placuta cand, imediat dupa concurs, am intalnit in magazinul nostru doua domnisoare care au dorit sa se transforme din sustinatoare in concurente la urmatorul Road Grand Pink. In alegerea bicicletelor dorite, le-am pus la dispozitie intreaga gama de biciclete de dama pentru a gasi impreuna varianta potrivita nevoilor lor. Astfel ca entuziasmul a fost pe masura si ne-am bucurat sa vedem ca impactul concursului a depasit sfera comunitatii biciclistilor.

Felicitari tuturor celor din organizare si participantelor! Ne bucuram ca am luat parte la organizarea Road Grand Pink si am pus o piatra de temelie ciclismului feminin. Continuam sa sustinem ciclismul romanesc, mersul pe bicicleta ca mijloc de transport si stilul de viata activ si sanatos.

echipa Road Grand Pink

Asteptam cu drag a doua editie a concursului de ciclism feminin.
Pana atunci, spor la pedalat!

Raspunde